"Turabo" nu are practic nevoie de descriere, devenind simbolul unui mod de viata spre care aspira mai multe categorii sociale – asa cum in anii 90 adolescentii visau sa-si ia pauza de masa la McDonald’s. Preturile sunt mari, amenajarea inghesuie de regula celebrele fotolii-scoica intr-un spatiu nu foarte generos. Cea mai personalizata locatie e cea din Dorobanti, in tonuri de crem si cu cerculete atent mazgalite pe pereti, ca facute de un elev care nu stie sa scrie.
Desi tine de brand-ul cu nume similar (cu scaune din plastic in culori vii si forme aerodinamice), locul respira mai degraba lene, opulenta si glam, in tonuri feminine de rosu si crem. Mesele si canapele sunt si ele de forme rotunjite si matlasate (plasticul avangardist Kartell e prea putin vizibil)
Cafenea sofisticata ca un concept store – un dreptunghi de sticla si otel pus in carcasa ruinata a unei cladiri vechi. Aspectul cyborg, hibrid al exteriorului este pastrat si in interior. Astfel, nivelul superior mizeaza pe calitatile diferite ale suprafetelor si materialelor, in timp ce nivelul inferior pe negrul dominant al zugravelii, care pune in evidenta o banda luminoasa de fotografii din timpul revolutiei din ´89 – evenimente datorita carora, printre altele, astazi bem espresso in cafenele sofisticate in loc de nechezol.
Spatiu usor incoerent, osciland intre casnic si artificial – dar ramanand frapant: tavanul acoperit cu inscriptii tiparite ca in manifestele dadaiste, usi taiate stramb, in unghi de 70 de grade, pereti in culoare intunecata facand un contrast greu suportabil cu fotoliile de un rosu provocator. Exista si o biblioteca (aspect cam de librarie), expozitii de tablouri pe pereti, se organizeaza prezentari de moda, teatru
Alta cafenea amenajata retro, in spatiul unei case neobaroce. Impresia de caldura si intimitate este realizata prin intarirea destinatiei initiale de casa de locuit – de unde salonasele care arata ca niste livinguri din interbelic (cu veioze puse in colt, canapele de piele pe stil vechi, comode). Profil predominant italian, cu insert frantuzesc sau exotic (preturi moderate, in jur de 20 de lei).
E un loc care chiar merita vizitat. Nu credeam ca voi merge vreodata intr-o ceainarie in Bucuresti si voi sta la o masa suspendata. Pentru cei care nu au fost in ceainaria despre care vorbesc, trebuie sa le spun ca este vorba de o incapere micuta impartita in doua etaje printr-un perete de lemn, iar la fiecare nivel se gasesc niste mese micute, joase cu perne in loc de scaune, pe care se sta foarte confortabil). Am citit fascinata meniul, care cuprinde tot soiul de ceaiuri din diverse parti ale lumii, verzi, negre, cu fructe, cu petale de trandafir, cu diverse mirodenii. Super bun ceaiul, va recomand numerele 51 si 52 din meniu (nu le-am retinut numele, spre rusinea mea). Foarte interesant modul de servire - in ceainice si cescute de ceramica, in totala concordanta cu decorul. Atmosfera relaxanta, cu muzica in surdina, ceaiul, decorul, promptitudinea servirii (doar suni din clopotel si a venit chelnerita, nu trebuie sa-ti sucesti gatul dupa ea sau sa astepti jumatate de ora pana ti se ia comanda si inca o jumatate pana ti se aduce) - toate astea, plus aerul aparte pe care il are acest loc si grija acordata celor mai marunte detalii) fac din ceainaria din Cotroceni un loc ideal in care sa mergi atunci cand vrei sa evadezi din stresul de zi cu zi. Dar, atentie! In ceainaria din Cotroceni nu se fumeaza!
Poate ar mai fi de lucrat putin la servicii si chiar la ceea ce li se serveste clientilor ca fiind \"preparate traditionale\"...
Pentru cine poate sa manance mult si "ardeleneste" este locul perfect!
Miruna Marinescu
Femeie
Bucuresti
Tooltip